Albalact

1971

ALBALACT a fost înființată în 1971, într-o vreme în care regimul comunist dorea ca fiecare județ din România să dezvolte propria industrie alimentară. După căderea regimului comunist, Albalact a rămas încă un deceniu în proprietatea statului, dar ca societate pe acțiuni.

1996

Societatea a fost listată și la Bursa de Valori București.

1999

Lipsită de investiții și tehnologie, compania a fost privatizată de stat și a devenit o societate pe acțiuni cu capital integral privat. Familia Ciurtin (Petru Ciurtin și fiul sau, Raul Ciurtin) din Alba Iulia a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni.

Tot atunci, Raul Ciurtin, tânăr medic aflat la început de drum, a preluat conducerea companiei ca administrator unic. Câțiva ani mai târziu, Raul Ciurtin a devenit Președintele companiei, iar o bună

perioadă de timp a deținut și funcția de Director General. Raul Ciurtin a dezvoltat compania, a lansat primele brand-uri romanești cu rezonanță, a investit constant, a inovat, a deschis cea mai modernă fabrică din Europa de Est.

Crede că succesul a venit din curajul de a merge mai departe și a alege obiective din ce în ce mai ambițioase, din investiții, din abilitatea de a așeza lucrurile în perspectivă.

2004

Cu investiții moderne și o strategie de marketing bine orientată, Albalact a lansat primul său brand sută la sută românesc - Fulga - care a câștigat rapid un capital de imagine uriaș, devenind una dintre cele mai simpatizate mărci românești.

"Ce vacă sunt! Am uitat să mă prezint!". Sunt cuvintele care au rămas în memoria colectivă și astăzi, la peste 10 ani de când Fulga a ieșit în lume și a făcut cunoștință cu mai micii săi consumatori. Fulga este primul brand românesc animat construit în jurul unui personaj, un brand neconvențional într-o piață conservatoare și clasică a lactatelor.

Fulga

2005

Albalact a trecut printr-un proces complex de schimbare a identității vizuale. Compania și-a recreat identitatea vizuală prin alăturarea unei inimi, a unui uger de văcuță și a unui șuvoi de lapte - ca o promisiune a companiei de a oferi "Tot ce-i mai bun din lapte".

Cu această ocazie, compania a oficializat și marca omonimă "De Albalact", cea mai veche marcă a companiei, cu un portofoliu de lactate proaspete făcute după rețete vechi. De Albalact sigilează, chiar în numele pe care îl poartă, tradiția companiei în prelucrarea laptelui și certifică originea naturală a materiei prime.

De Albalact înseamnă în primul rând untul de masă, un produs rămas neschimbat de peste 40 de ani, cu același ambalaj și aceeași rețeta care l-au făcut cunoscut și pe care consumatorii le apreciază și astăzi. De Albalact este de multă vreme lider de vânzări în categoria unt, reprezentând aproximativ un sfert din piată de unt, atât în volum cât și în valoare. Brand românesc, gust bun, ingrediente naturale, calitate garantată de-a lungul timpului - sunt calități pe care consumatorii le atribuie untului De Albalact.

Zuzu

2006

Albalact a lansat brand-ul Zuzu, cel mai important brand al companiei. Zuzu este brand-ul modern și versatil care a stârnit mereu zâmbete și cu care compania a inovat cel mai mult.

Zuzu este brand-ul are a adus în România primul și cel mai folosit ambalaj modern pentru laptele proaspăt - cutia de carton Tetra Top. Inovația din 2006, dar nu numai, a dus la creșterea consumului de lapte și a făcut din Zuzu liderul pieței de lapte proaspăt.

Zuzu a venit mai târziu și cu o nouă inovație în piața de lapte din România - bidonul de plastic cu mâner, cel mai modern și mai practic ambalaj de pe piață.

De 12 ani, Zuzu este cel mai vândut
lapte din România!

2007-2008

Au fost pentru Albalact anii investițiilor majore și ai consolidării ca și companie românească modernă cu viziuni europene. Albalact a deschis porțile noii fabrici de la Oiejdea, din județul Alba - una dintre cele mai mari și mai moderne investiții greenfield din Europa Centrală și de Est.

2008

Tot în 2008, Albalact a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al fabricii Rarăul Câmpulung Moldovenesc, pentru a intra pe segmentul brânzeturilor. Doi ani mai târziu, Rarăul devine un brand național și începe să-și dezvolte portofoliul de lapte și brânzeturi.

POVESTEA ÎN CIFRE

An de an, Albalact a beneficiat de măriri de capital și de investiții semnificative, management-ul a fost consolidat și a fost creată și implementată o strategie de dezvoltare pe termen lung.

Compania Albalact a avut o evoluție financiară bună încă din 2003, când înregistra o cifră de afaceri de 6,4 milioane euro. După lansarea primului brand, Fulga, afacerile companiei au început să crească.

În 2005, compania Albalact a înregistrat o cifră de afaceri de 16,5 milioane euro, cu aproape 50% mai mare decât cifra de afaceri înregistrată în anul 2004 Un an mai târziu, compania aproape și-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 29 milioane euro (102.1 milioane lei). Și lansarea brand-ului Zuzu a adus o creștere cu 51% a cifrei de afaceri a companiei. În 2007, Albalact avea o cifră de afaceri de 42.3 milioane euro (154.6 milioane lei).

De-atunci, afacerile companiei au continuat să crească cu două cifre în fiecare an.

În 2014, Albalact a ajuns la o cifră de afaceri de 474.909.116 lei (aprox. 107 milioane euro), situându-se, astfel, pe primul loc în topul producătorilor de lactate din România.

Tot atunci, Albalact a făcut investiții noi, de peste 8 milioane de euro, pentru modernizarea și extinderea capacității de producție a fabricii de la Oiejdea, din județul Alba. Investițiile sunt menite să susțină creșterea profitabilă a companiei în următorii ani și să-i consolideze poziția pe diverse segmente de piață.

POVESTEA RARĂUL

La fel ca Albalact, fabrica RARĂUL din Câmpulung Moldovenesc are o tradiție îndelungată în industria lactatelor. Aflată la poalele muntelui Rarău din Bucovina, într-unul dintre cele mai mari bazine de lapte din țară, societatea Rarăul funcționează de peste 50 de ani.

1961

A fost cunoscută că fiind cel mai important producător de lapte praf din țară începând cu anul 1961. De-a lungul timpului, și-a diversificat portofoliul, devenind de asemenea un important producător de brânzeturi preparate după rețete specifice zonei, precum cașcaval, caș și urdă. Toate aceste produse au fost și sunt prezente în piață sub brandul Rarăul.

1994

În 1994, Rarăul fost privatizată prin metodea MEBO și a devenit prima societate pe acțiuni cu capital privat integral românesc din industria laptelui din România.

Rarăul
Rarăul

2008

În 2008, societatea Rarăul a fost achiziționată de compania Albalact, pentru dezvoltarea portofoliului de brânzeturi, unt și lapte. Albalact deține în prezent 99,09% din pachetul de acțiuni al societății Rarăul.

2010

Rarăul a fost modernizată în ultimii ani prin investiții importante, astfel că astăzi fabrica folosește tehnologii avansate de procesare, combinate cu metodele tradiționale de obținere a produselor lactate. În 2010, brand-ul Rarăul a trecut printr-un amplu proces de schimbare a identității vizuale și s-a transformat dintr-un brand regional într-un brand național, cu o nouă imagine și un nou concept de poziționare pe piață. Tot atunci, compania Albalact a decis intrarea cu brandul Rarăul într-o nouă categorie de lactate - laptele UHT.

2012

În 2012, Rarăul și-a îmbogățit portofoliul cu o gamă diversificată de brânză proaspătă de vaci. La doar un an de la lansarea noilor produse, Rarăul a ajuns brand-ul numărul doi în categoria brânză proaspătă de vaci.

În portofoliul Albalact se regăsesc astăzi peste 150 de sortimente, sub cele șase brand-uri ale companiei: Zuzu, Fulga, Albalact, Rarăul, Poiana Florilor și Frupt.

În 2016, Grupul ALBALACT (Albalact S.A., Albalact Logistic SRL și Rarăul S.A.) a devenit parte a grupului LACTALIS

- cea mai mare companie de lactate din lume, cu o cifră de afaceri de 17 miliarde euro în 2015. Albalact a intrat în Grupul Lactalis în urma licitației care s-a încheiat cu succes pe 19 septembrie 2016, la Bursa de Valori București.

Grupul Lactalis este prezent, azi, în 83 de țări de pe toate continentele, deține unități de producție în 43 de țări din lume și gestionează un portofoliu cu brand-uri internaționale renumite, dar și cu brand-uri locale importante.